PROFESORUL SI ELEVUL
PROFESORUL DE RELIGIE
Dupa Invierea Sa din morti , Mantuitorul a trimis pe Sfintii Apostoli sa propovaduiasca evanghelia Sa : “ Drept aceea, mergand, invatati toate necazurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele , pana la sfarsitul veacului “ ( Mt.28,19-20). Acest testament l-au primit si urmasii lor pana in zilele noastre. Astfel trebuie sa inteleaga si profesorul de religie misiunea sa: a fost chemat de Dumnezeu printr-o chemare launtrica si a fost trimis sa invete pe altii cuvantul lui Dumnezeu. In aceasta slujire, el nu este singur : Dumnezeu i-a promis ca-l insoteste si-l ajuta in toate zilele, asa cum a promis si Sfintii Apostoli.
Prin urmare, pentru buna reusita a educatiei religioase este nevoie ca profesorul de religie, factorul cel mai important al educatiei religioase, sa corespunda anumitor cerinte ; fara profesori adevarati, nici cea mai buna organizare a invatamantului, nici cele mai potrivite metode si mijloace nu pretuiesc nimic.
Datorita faptului ca profesorul este cel care influenteaza decisiv educatia elevilor, acesta trebuie sa aiba o personalitate deosebita. Un educator adevarat poate fi numai acela care se implica in viata sociala, fiind stapanit de o mare iubire pentru Dumnezeu si pentru oameni.
Pentru un bun educator se cer anumite calitati spirituale :
a). vocatia . Vocatia este o simtire launtrica , daruita omului de Dumnezeu. Educatorul cu vocatie este cel care manifesta incredere si iubire fata de Dumnezeu in primul rand si apoi fata de elevi. El este preocupat de dezvoltarea personalitatii acestora si are constiinta importantei misiunii lui si a faptului ca este trimisul lui Dumnezeu in fata elevilor, pentru a le preda invatatura revelata de Fiul Sau inomenit;
b). dragostea . Profesorul de religie are datoria sa pretuiasca sis a iubesca pe elevi, asa cum Mantuitorul a iubit copiii. Virtutea cea mai inalta care trebuie sa impodobeasca sufletul profesorului de religie este iubirea copiilor si intelegerea copilariei, deoarece “ a educa inseamna a iubi “ . Iubirea il face pe professor sa asculte orice dorinta buna a copiilor , sa inteleaga scaderile lor pentru a le inlatura. Iubirea fata de elevi nu se manifesta numai la scoala , la biserica sau pe strada, ci si in “ camara de rugaciune “ a profesorului.;
c). smerenia . Aceasta il face pe professor sa-si recunoaca limitele si-l fereste sa cada in extremele subestimarii sau supraestimarii puterilor proprii. Profesorul de religie trebuie sa fie un om al smereniei, raportanu-se mereu la la idealul supreme , Mantuitorul Iisus Hristos. ;
d). rabdarea . A face educatie inseamna a avea rabdare. Rezultatele muncii unui profesor nu se vad imediat decat intr-o foarte mica masura . Educatia trebuie facuta cu rabdare si temeinic; rezultatele reale sunt cele care se constata in timp.
e). blandetea . Blandetea ajuta pe professor sa castige increderea elevilor, fara de care nu este posibila educatia. “ In religie gasim cele mai luminoase si mai blande livezi spirituale , dumbravi pure de binefacatoare recoare, flori de vis, dar tot in ea gasim si prezenta implacabila a meridianelor normative. Pentru aceste motive am intrebuintat expresia duala “ blandete severa “ , pe care am dorit-o alta calauza pentru spiritualizarea sentimentului religios. E, desigur, greu sa fii sever fara a fir au, sa fii serios fara a fi arid si e greu sa fii blajin fara a fi pueril si fara linie. Dar cine a spus ca educatia este o intreprindere usoara ? “ ( V. Bancila , Initierea religioasa a copilului , p. 82 );
f). profesionalismul . Profesorul de religie are nevoie sa posede aptitudinea si posibilitatea de a transmite elevilor bunuri spirituale sis a influenteze educativ asupra sufletelor lor. Educatorul profesionist trebuie sa aiba anumite calitati :
- sa fie un bun psiholog;
-sa aiba tact pedagogic. Acesta se dezvolta prin educatie si autoeducatie si se coreleaza cu personlitatea educatorului . Cunostintele pedagogice au importanta pentru personalitatea profesorului dar, singure, nu pot face un educator autentic ;
- sa cunoasca Sfanta Scriptura , Sfanta Traditie si cultura profana;
- sa stapaneasca metodele de educatie si modalitatea de utilizare a acestora ;
- sa-si formeze o cultura generala care sa-l ajute in interdisciplinalitate si in utilizarea mijloacelor de invatamant ;
- sa aiba capacitatea de autoevaluare a activitatii sale ;
g). sinceritatea . Prin sinceritate , profesorul de religie cucereste increderea elevilor . El trebuie sa-si pastreze “ curatia inimii “ pentru a putea proteja sufletul curat al elevilor;
h). bunatatea . Bunatatea este iubirea manifestata prin atitudinea profesorului fata de elevi si exclude razbunarea, nervozitatea, mania, sentimentele josnice etc. ;
i). evlavia . Este expresia credintei marturisite de catre professor prin viata sa. Astfel, profesorul face dovada ca activitatea sa este spirituala, duhovniceasca, avand o putere educative foarte mare, penrtu ca din evlavia profesorului se dezvolta si evlavia elevilor ;
j). umorul . Simtul umorului este un mod de existenta care tradeaza un perfect echilibru sufletesc si se bazeaza pe o temeinica cunostere de sine si pe cunoasterea de sine sip e cunoasterea nimicniciilor vietii. Conditiile umorului adevarat sunt : caldura interioara si o avansata cultivare a sufletului . Prin umor, profesorul isi pastreaza superioritatea asupra tragicului existentei si are un scut de aparare impotriva celor care cauta micsorarea bucuriei educative. Avand umor, profesorul castiga elevii si le trezeste dragostea de munca si viata, atata timp cat umorul sau nu ii afecteaza autoritatea. Dar nu orice umor este benefic, ci numai rasul “ optimist, incurajator , generos, o veselie binevoitoare care sa lase sa se intrevada o reciprocitate favorabila. Nu un ras ascutit , malitios, menit sa puna in lumina defectele si inferioritatea celuilalt. Profesorul nu trebuie sa rada de elevi pentru ca cei din jur sa se bucure cu rautate .” ( V. Prelici, A educa inseamna a iubi , p. 210 ) ;
k) . optimismul . Un professor optimist insufla cuvinte “ cu putere multa “ atat de necesare elevilor care nu au inca convingeri religioase puternice. Optimismul il ajuta pe professor sa scoata in evidenta calitatile elevilor, partea buna a lucrurilor si faptul ca , uneori , planurile noastre nu coincid cu planurile lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Profesorul de religie este un model pentru elevii sai. Mai mult sau mai putin evident , elevii, care la varsta lor sunt in cautarea unui model de viata , evalueaza comportamentul si atitudinea profesorului de religie. Puterea exemplului este mare deoarece exemplul actioneaza direct asupra vietii elevului. Nimic nu poate fi mai daunator pentru sufletul elevilor decat un profesor de religie care nu face ceea ce ii indeamna pe elevi sa faca. Educatorul crestin trebuie sa urmeze modelul Mantuitorului care nu a venit sa faca teorii filozofice , ci a venit sa raspunda cu viata Sa, la marea intrebare ce framanta omul: mantuirea. Hristos a raspuns nu printr-o formula teoretica, ci a realizat mantuirea prin Intrupare, Nastere, Patimi, Inviere si Inaltare la ceruri . Sfantul Apostol Pavel , urmator al Domului , indeamna in acest sens : “ Cele ce ati invatat si ati primit si ati auzit si ati vazut la mine, acestea sa le faceti, si Dumnezeul pacii va fi cu voi “ .( Fil. 4.9).
ELEVUL
Educatia reprezinta activitatea metodica si practica prin care ne adresam sufletului scolarilor si capacitatii lor de a asimila cunostinte. In acelasi timp suntem preocupati cum trebuie sa fie transmise cunostintele ca prin ele sa le dezvoltam ratiunea , vointa si sentimental.
Din cea mia frageda varsta, copilul manifesta predispozitie spre religiozitate; el e capabil de trairi religioase, care nu poarta inca forma unei manifestari exterioare . Aceasta predispozitie se poate cultiva si dezvolta prin educatie religioasa. Religiozitatea copilului nu este identical cu cea a adultului. In copilarie, ea se bazeaza pe trairile date de modul sau “ religios “ de viata, iar la adult, pe o traire intense si o atitudine spirituala.
Educatia religioasa trebuie sa inceapa din copilarie deoarece , fara aceasta, copilul creste ascultand cel mult de legea morala naturala. Este cunoscut ca in copilarie , omul poate fi mai usor influentat religios- moral decat mai tarziu , iar deprinderile bune formate in copilarie raman de multe ori valabile pentru intreaga viata.
In educatia religioasa , este necesar ca profesorul sa cunoasca sis a tina cont de etapele dezvoltarii psiho-fizice a elevului.
In perioada micii copilarii rolul hotarator in educatia religioasa a copilului il are familia. De asemenea, programa de invatamant scolar prevede elemente de educatie religioasa care au ca scop familiarizarea copiilor cu concepte religioase elementare.
La aceasta varsta, copilul este capabil sa memorize mechanic povestiri si istorioare. Tinand cont de acest lucru, ei pot fi invatati diferite rugaciuni, poezii si povestiri religioase adecvate varstei. Mergerea la biserica si diferitele evenimente religioase cum ar fi : colindatul , cununiile, inmormantarile s.a. pot constitui momente prielnice care trebuie valorificate in educatia religos – morala a copiilor.
Trairile religioase din aceasta etapa pot deveni hotaratoare pentru intreaga viata . Acum , copilul obesrva si inregistreaza actele religioase si morale pe care le vede in familie si in cercul cunostintelor sale. El imita cu fidelitate si incredere atitudini , gesture si cuvinte. Fondul sufletesc al copilului este nepervetit , de acea el crede ca tot ce face omul matur este bine. Rezulta deci faptul ca parintii si crestinii mature au datoria de a fi modele de comportament pentru copii si de a nu sminti pe nici unul din ei.
In perioada preadolescentei si adolescentei , elevul evolueaza treptat , de la faza “ heteronomiei morale “ la “ autonomia morala “. ( cf. Jean Piaget. ). In planul educatiei religioase se pot semana in sufletul copiilor sentimente nobile si adanci. Este perioada in care se prezinta copiilor Istoria biblica a Vechiului si Noului Testament , evenimentele principale din Istoria si viata Bisericii , notiuni fundamentale de credinta. De asemenea, elevii asimileaza si pun in practica norme de comportament religios-moral.
Perioada adolescentei se caracterizeaza prin schimbari majore in dezvoltarea psiho-fizica , fapt care are puternice influente asupra educatiei religioase a levului. Este perioada in care acesta isi poate forma convingeri religios-morale temeinice sau poate sa cada prada multor tentatii cu urmari negative asupra personalitatii sale.
Spiritual, tanarul se preocupa de marile probleme ale vietii si concepe planuri pentru reforme religioase , morale , politice si sociale. Se manifesta simtul critic si al aprecierii. Acum apare interesul pentru ceea ce este general valabil , adica pentru legile naturii , ale istoriei ale vietii morale si pentru filosofie , dar si pentru ceea ce este abstract. El nu se multumeste doar cu asimilarea cunostintelor, ci le prelucreaza si le aprofundeaza.
In aceasta perioada , adolescentul are nevoie de modele de viata si isi contureaza un ideal.
Cele mai mari schimbari , in aceasta perioada au loc in planul volitional. Acum , adolescentul este capabil de tarie, de vointa si de indreptarea acesteia spre scopuri morale – conditie esentiala pentru formarea caracterului moral.
In aceasta perioada, viata religioasa a tanarului trece printr-o criza de multe ori foarte periculoasa. Conceptia religioasa pe care tanarul si-a dobandit-o in copilarie este zdruncinata de indoieli generate de conflictul dintre viata si ideal, dintre credinta si unele teorii stiintifice. Solutionarea acestui conflict depinde de felul in care educatorul sties a-si indeplineasca in mod constiincios activitatea educative.
Daca in copilarie accepta fara nici o rezerva si cu smerenie spusele celor mari , acum atitudinea tanarului se modifica complet . In locul smereniei si acceptarii pe temeiul autoritatii apare simtul critic , indoiala si cautarea argumentelor rationale.
Pentru a contracara consecintele nefaste ale unui asemenea criticism, in educatia religioasa, profesorul va trebui sa utilizeze in mod special metoda argumentarii. Fiindca tanarul este animat acum de idealuri inalte si este entuziasmat de tot ceea ce este frumos, nobil si moral, acestea pot fi folosite de educatorul crestin spre a-l castiga pentru viata religioasa. Acum este momentul sa i se predea tanarului invataturile fundamentale de credinta si de morala.
In domeniul religios , multi tineri revin la idealurile religioase din copilarie, intelese acum mult mai bine si mai profund. Practica religioasa face mult bine tanarului tanarului in aceasta perioada. Ea ii indreapta privirile spre idealul sfinteniei , ii purifica sentimentele , mai ale pe cel al iubirii, ii trezeste nostalgia spre idealuri inalte si-I innobileaza sufletul conducandu-l spre lumea frumosului , binelui si sfinteniei.
